Vacanţă în Alba Iulia

Orice vară ne încântă sufletele prin splendoare şi frumuseţe, oferindu-ne posibilitatea să savurăm din plăcerile ei. Recent, Asociaţiunea pentru Literatura şi Cultura Poporului Român ,,Astra’’, a organizat o vacanţă inedită pentru copiii din raionul Floreşti în România, unde au fost vizitate o serie de locuri pitoreşti, destinaţia finală fiind cetatea Alba-Iulia.

La data de 19 iunie, fiind un grup de 25 de persoane, am pornit într-o călătorie  minunată, sosind la Iaşi la invitaţia doamnei profesor Areta Moşu, Preşedinte al Despărţământului Astra ,,Mihail Kogălniceanu’’ Iaşi. Aceasta ne-a întampinat călduros şi ne-a urat succese în călătoria noastră spre comuna Lupşa, judeţul Alba. Sosind acolo, am fost plăcut surprinsă de priveliştea deosebită din împrejurimea Munţilor Carpaţi, de brazii seculari, care exprimau vivacitate, trăinicie şi durabilitate, veghindu-ne odihna şi călătoria. Am fost amical salutaţi de primarul localităţii Lupşa, domnul Dănuţ Vasile Barzan, care s-a dovedit a fi o persoană amabilă, sufletistă şi ospitalieră. În comuna Lupşa, la pensiunea ,,Galaxy’’, au evoluat cu un buchet de melodii ansamblul de copii din oraşul Floreşti ,,Sălcioara’’, conducător artistic, doamna Daniela Alexei şi acompaniatorii, doamna Eugenia Ciorbă şi domnul Nicolae Boianovschi. Aceştea au frapat publicul prin cântece inedite, evidenţiind talentul copiilor din Republica Moldova.

Pe durata mini-vacanţei am fost cazaţi în incinta Mănăstirii Lupşa şi la pensiunea ,,Galaxy’’. Călugării lăcaşului sfânt şi patronul pensiunii ne-au găzduit cu multă dragoste şi respect, delectându-ne cu bucate delicioase din bucătăria tradiţională. Timp de o săptămană am călătorit conform unui program bine chibzuit de organizatorii şi colaboratorii Asociaţiunii Astra. Am vizitat muzeul etnografic din Lupşa, cunoscând astfel portul popular al băştinaşilor. Am călătorit prin Câmpeni, vizitând şcoala din localitate, fiind întâmpinaţi de directorul liceului, o doamnă inteligentă, care ne-a relatat despre activitatea instituţiei. Totodată am vizitat şi Muzeul ,,Avram Iancu’’, unde am cunoscut lucruri noi despre renumitul lider paşoptist, care s-a pronunţat pentru dobândirea drepturilor şi libertăţilor politice ale românilor. Un obiectiv turistic elocvent reperezintă şi peştera Scărişoara, situată în comuna Gârda de Sus, judeţul Alba. Acolo am admirat cel mai mare gheţar subteran din România, fiind încântată de formaţiunile stalagmitice de gheaţă. Călătorind în continuare, am rămas fermecată de Cheile Bicazului, o zonă geografică situată în partea centrală a Munţilor Hăşmaş. La fel, am vizitat Lacul Roşu ce se află la 6 km de zona Cheilor Bicazului. Mai mult decât atât, datorită bunăvoinţei domnului primar din localitatea Lupşa, am ajuns şi în cariera Roşia Poieni, o exploatare de suprafaţă de cupru aflată în Munţii Apuseni, situată la 90 km de Alba-Iulia, aici având loc extragerea zăcământului de cupru. După vizionarea acestei privelişti am fost ghidaţi la Uzina de prelucrare a minereului de cupru în localitatea Abrud. Am rămas captivată, urmărind cu multă atenţie totalitatea proceselor prin care trece acest minereu pânâ ajunge la produsul final. De asemenea, cuprinsă de fiori şi emoţii, am rămas fascinată vizitând mina de sare Turda – Durgău, care a fost redeschisă în anul 1992. Demne de văzut sunt utilajele medievale, bine conservate în mină, aşa ca: fierăria, crivacul, moara de sare. Altarul de aici (cioplit în peretele de sare) şi Scara Bogaţilor (o scară lucrată în lemn) sunt atractive pentru toţi turiştii. În prezent, Salina Turda deţine săli de tratament, săli de sport, o roată panoramică, de unde am avut posibilitatea de a admira stalactitele din sare. Pe parcursul traseului am trecut şi pe la biserica Geamăna, primarul localităţii familiarizându-ne cu soarta tragică a acestui sat, care în urma operaţiunilor miniere de la Roşia Poieni a fost transformat într-un lac de decantare, acoperit de steril. Către finele călătoriei noastre am vizitat Cetatea Alba-Iulia, destinaţia finală din programul nostru de odihnă. M-a uimit frumuseţea şi măreţia acestui oraş-cetate, un vechi şi simbolic monument de arhitectură, ce impresionează prin dimensiune şi expresivitate. Am asistat la schimbarea gărzii de onoare şi am vizitat Muzeul ,,Unirii’’, cercetând minuţios exponatele ce ţin de trecutul nostru istoric.

Am călătorit mult, am descoperit locuri memorabile, acumulând o experienţă valoroasă, am întalnit prieteni noi, care s-au dovedit a fi oameni amabili şi binevoitori, toate acestea devenind amintiri plăcute. Cuvinte de mulţumire şi un profund respect le aduc doamnelor profesoare Areta Moşu şi Maria Cioica, domnului Dănuţ Vasile Bârzan, primar de Lupşa pentru toate momentele frumoase pe care ni le-au oferit, pentru emoţiile pe care ni le-au dăruit şi pentru faptul că au organizat la un nivel înalt odihna copiilor basarabeni în împrejurimea oraşului Alba Iulia.

 

Autor: Daniela Dubalaru, elevă clasa a 12-a, Liceul ,,Ion Creangă’’, oraşul Floreşti

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *