Înființarea plantațiilor forestiere–un factor important pentru diminuarea riscurilor climaterice în producerea agricolă

La data de 28 martie 2018, Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Floreşti a organizat o şedinţă cu primarii satelor (comunelor) și orașelor din raion, unde s-a discutat problema înființării plantațiilor forestiere pe terenurile degradate din toate localitățile unităţii teritorial-administrative.

Au participat: Şeful Inspecției Ecologice Florești, domnul Corbă Vitalie; Directorul și Inginerul-șef  ai ÎS ”Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca” domnii Gherasimov Roman și Pînzaru Mihail și Şeful ocolului silvic Florești domnul Gulii Serghei.

Cu o informație despre constrângerile climaterice cu care se confruntă în ultimii 20-25 ani producătorii agricoli, precum și despre măsurile pentru diminuarea riscurilor în agricultură, a vorbit Şeful Direcției Agricultură și Alimentație domnul Anatolie Cocerovschi.

În informație s-a menționat, că cea mai eficientă cale de remediere a condițiilor climaterice ar fi împădurirea masivă a terenurilor degradate și neproductive. Potrivit normelor ecologice europene, raportul optimal al terenurilor împădurite față de suprafața totală ar fi de 20-25 la sută. În mediu pe republică acest indicator este 10,7%. În raionul Florești acest  indicator este și mai mic, fiind la cota de 6,2%.

O suprafață optimală, ori aproape optimal a terenurilor acoperite cu păduri o avem doar în 7 primării: Văscăuți – 24,4%, Cuhureștii de Jos – 21,7%, Vertiujeni – 18,4%, Cunicea – 16,7%, Tîrgul Vertiujeni – 16,2%, Cuhureștii de Sus – 15,1% și Ciripcău – 14,4%. Iar în 6 primării suprafețele ocupate cu păduri față de suprafețele totale ale acestora, în genere este mai mic de 1% (or. Ghindești – 0,30 %, Gura Camencii – 0,60%, Iliciovca – 0,005%, Lunga – 0,10%, s. Mărculești – 0,17% și Putinești – 0,30%).

Ca urmare a seminarului-practic din 19 mai 2016, unde direcția a pus în discuție soluţiile necesare pentru remedierea condițiilor climaterice și minimalizarea impactului negativ al calamităților naturale asupra producerii agricole, la începutul anului 2017, o comisie mixtă constituită prin decizia Consiliului raional nr.08/09 din 27.12.2016 a verificat și a identificat terenurile degradate  la nivel de fiecare localitate al raionului, fiind astfel elaborate acte de constatare pentru 1428 hectare de terenuri degradate destinate împăduririi.

Acțiunea sus-menţionată a avut loc în temeiul Hotărârii Guvernului RM nr. 1186 din 28.10.2016 pentru aprobarea Regulamentului privind efectuarea lucrătilor de împădurire a terenurilor degradate, proprietate publică a unităților administrative-teritoriale și a terenurilor degradate proprietate privată și a Legii nr.1041 din 15.06.2000 pentru ameliorare prin împădurirea terenurilor degradate.

În conformitate cu prevederile regulamentelor respective, au fost organizate consultări publice a procesului de împădurire cu locuitorii mai multor sate. Decizii ale Consiliilor locale despre împădurire a terenurilor degradate și neproductive au fost deja adoptate în primăriile or. Ghindești (81,7ha), Alexeevca (16,0 ha), Văscăuți (7,4 ha), Ciripcău (25,0 ha), Gura Camencii (22,0 ha) și Băhrinești (46,0 ha).

Despre măsurile necesare de întreprins pentru proiectarea și înfințarea plantațiilor forestiere la nivelul adminitsraţiei publice de nivelul I, a vorbit domnul Pînzaru Mihail. El a menționat, că ÎS ”Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca”, în baza deciziilor Consiliilor locale, privitor la împădurirea terenurilor degradate cu indicarea suprafețelor concrete, își asumă responsabilitatea de a elabora proiectul pentru împădurire pentru fiecare primărie, care ulterior urmează a fi depus la Fondul Ecologic Național pentru a primi finanțarea necesară pentru executarea lucrărilor.

În discursurile sale domnii Gherasimov Roman și Gulii Serghei au menționat, că ÎS ”Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca” dispune de material săditor forestier, tehnică specializată și specialiști în domeniu pentru efectuarea lucrărilor de proiectare și desfăşurare a lucrărilor de împădurire, asigurînd totodată participanții la şedinţă că ei sunt disponibili de a oferi explicații suplimentare locuitorilor satelor, cât și în cadrul ședințelor Consiliilor locale.

S-a decis inițierea elaborării prioiectelor de înființare a plantațiilor forestiere pentru localitățile care deja au adoptat decizii în Consiliile locale privitor la împădurirea anumitor terenuri.

De asemenea, în luna mai, se va mai organiza un seminar-practic pentru primarii din raion în scopul de a vizita mai multe localități și a discuta despre măsurile întreprinse și cele care urmează de efectuat pentru a minimaliza consecințele calamităților natural asupra producerii agricole și pentru protecţia mediului înconjurător.

 Autor: Șeful Direcției Agricultură și Alimentație, Anatolie Cocerovschi

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *