Anatol Usatîi, Secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii în vizită la Floreşti

21 aprilie 2018

La data de 20 aprilie în sala de şedinţe a Consiliului raional Floreşti a avut loc întîlnirea cu domnul Anatol Usatîi, Secretar de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii. La şedinţă au participat: Preşedintele raionului Floreşti, domnul Ştefan Paniş; Vicepreşedintele raionului, domnul Gheorghe Goncear; Şefii de direcţii şi secţii din cadrul Consiliului raional, cît şi primarii oraşelor, satelor şi comunelor.

După cuvîntul de salut al Preşedintelui raionului, a urmat decernarea cu diplome de gradul întîi “pentru activitate prodigioasă, profesionlism şi capacităţi manageriale, contribuţie substanţială la dezvoltarea social-economică a localităţii şi cu prilejul Zilei autonomiei locale şi a lucrătorului administraţiei publice locale”, în numele Guvernului Republicii Moldova pentru următorii primari ai raionuluii Floreşti: Vladimir Zgavordei (com. Izvoare), Mihail Donos  (s. Ciripcău), Ana Cerchez (s. Vertiujeni) şi Galina Burduja  (s. Lunga).

În cadrul şedinţei au fost abordate  următoarele chestiuni:

  • Măsurile de reparaţie a porţiunii de drum com. Gura Camencii – or. Bălţi;
  • Starea drumului Caşunca-Prodăneşti;
  • Problema devizelor de cheltuieli (lipsa specialiştilor);
  • Necesitatea reparaţiei capitale a porţiunii de drum Ghindeşti-staţia Unchiteşti;
  • Soluţionarea problemei de reabilitare a porţiunii de drum din s. Roşietici;
  • Coordonarea lucrărilor pentru implementarea proiectului de aprovizionarea cu apă în localităţile din zona fostului raion Camenca;
  • Logistica în com. Japca, extragerea materiei prime de minele de pietriş;
  • Necsitatea amplasării unei staţii în or. Mărculeşti, întîmpinarea dificultăţilor la întreţinerea porţiunii de drum din localitate;
  • Suportul la finalizarea procesului instituirii unei rute Lunga-Floreşti;
  • Ce se va întîmpla cu sumele economisite în rezultatul desfăşurări licitaţiei publice?
  • Sesizarea problemei activităţii rutei Năpadova-Chişinău şi altele.

Autor: Mariana Scutaru, Şef, Servicul Administrație Publică