Comemorarea eroilor căzuţi în războiul din Afganistan

15 februarie 2019

Anul acesta, la 15 februarie, marcăm 30 de ani de la retragerea trupelor armate din Afganistan. În acest context, în oraşul Floreşti a fost desfăşurată o amplă acţiune de comemorare a eroilor căzuţi în acel război.

Marşul Memoriei a întrunit veteranii Asociaţiei Veteranilor de Război din Afganistan, în frunte cu dl Mihail Bulat, preşedintele asociaţiei, dl Ştefan Paniş, preşedintele raionului, dnii Gheorghe Gancear şi Vladimir Gutium, vicepreşedinţi ai raionului, dnii Valeriu Ceapa şi Iurie Gangan, primarul şi viceprimarul de Floreşti, precum şi primarii din localităţile raionului, angajaţii Consiliului raional, efectivul Secţiei Administrativ-Militare Floreşti şi a Unităţii Militare Lunga, efectivul Inspectoratulul de Poliţie, consilierii raionali şi locali, angajaţii serviciilor disconcentrate, profesorii şi elevii instituţiilor preuniversitare din oraş ş.a.

Mitingul solemn de la Memorialul eroilor din oraşul Floreşti a fost deschis prin onorarea Imnului de Stat al Republicii Moldova. În discursul său, dnul Ştefan Paniş a evocat faptele de eroism ale pămîntenilor noştri. Dumnealui a mulţumit veteranilor pentru faptul că păstrează memoria camarazilor de luptă, întrunindu-se în fiecare an la memorial pentru a-i pomeni şi a le aduce omagii, astfel dînd lecţii de patriotism tinerei generaţii.

La această zi de comemorare au fost prezenţi şi oaspeţii de onoare: dnul Eugeniu Nichiforciuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi dnul Radu Burduja, secretar general de Stat al Ministerului Apărării. Ei au adus sincere mulţumiri veteranilor pentru eroismul şi patriotismul lor, apreciind verticalitatea şi destoinicia lor. De asemenea, veteranii au fost asiguraţi că vor avea şi în continuare susţinerea şi sprijinul în persoana dumnealor pentru a le fi acordat un suport în problemele cu care se confruntă.

A fost oficiat și un serviciu divin pentru jertfele războiului, iar memoria celor 6 militari floreşteni căzuţi în războiul din Afganistan a fost cinstită printr-un moment de reculegere şi prin salve de armă.

Mitingul s-a încheiat cu depunerea de flori la focul veşnic de la Memorialul Eroilor, veteranii fiind invitaţi la o masă de pomenire, unde li s-au înmînat medalii comemorative.

Autor: Silvia Rusu, specialist principal, Serviciul Administraţie Publică