Ziua Internaţională a Familiei

15 mai 2020

Mult stimaţi locuitori ai raionului Floreşti!

Astăzi, 15 mai, celebrăm Ziua Internaţională a Familiei, sărbătoare instituită de ONU, ce se bucură de sprijin în majoritatea ţărilor.

Familia este un cuvînt cu ecouri profunde pentru cei mai mulți dintre noi. Este acel mic univers care  ne împlineşte viața şi în care evoluăm de la postura de fiu și frate spre orizonturi mai largi în care adăugăm noi responsabilități de părinte, unchi, bunic.  Este acel refugiu minunat în care chipurile dragi ne îndrumă, ne sprijină, ne iubesc.

Familiile noastre reprezintă una dintre cele mai mari surse de fericire. Nici o dragoste nu este atît de profundă, nici o bucurie nu este atît de deplină ca aceea care poate exista în cadrul familiei.

Familiile ne pot ajuta să avem tot ce este mai bun în viață. În familia noastră, noi iubim, slujim, povăţuim și învățăm unul de la altul. Ne împărtășim bucuriile și supărările. Relațiile de familie ne pot aduce încercări grele, dar ele ne aduc și o mare fericire.

Este important să transmitem acest model al societatăţii drept unul de o valoare majoră, pentru a contribui la educarea noii generaţii, aşa cum au făcut-o părinţii, buneii şi străbuneii noştri.

Cu deosebite emoţii mă închin în faţa cuplurilor din raionul nostru care îşi omagiază anul acesta jubilee frumoase de 40, 50, 60 şi mai mulţi ani de căsnicie şi care au crescut, au educat şi au dat societăţii oameni vrednici, cu virtuţi, demni de urmat.

În familie se începe viaţa omului şi tot aici se începe formarea acestuia ca şi personalitate. De aceea, vin cu un îndemn către cuplurile tinere de a păstra  sacritatea şi căldura căminului format prin dragoste, respect reciproc şi responsabilitatea faţă de urmaşii dumneavoastră.

Stimaţi floreşteni!

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, Vă adresez cele mai sincere felicitări şi urări de bine. Vă urez familii împlinite cu copii şi părinţi sănătoşi, realizări frumoase, pace, armonie, bunăstare, bucurii de la cei dragi şi linişte sufletească tuturor. Să aveţi parte de o sărbătoare cît mai caldă şi mai frumoasă, petrecută alături de cei care vă iubesc şi vă preţuiesc.

Cu respect, în numele Consiliului raional Floreşti,

Ştefan Paniş, preşedintele raionului