Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Europei

Stimaţi floreșteni!

La 9 Mai marcăm Ziua Europei, sărbătoarea Păcii și unității în Europa, dedicată istoriei unui continent care a dăruit un model de cultură și de civilizație, de solidaritate, de dialog și de colaborare. Această sărbătoare reprezintă prosperitate, libertate și democrație, diversitate și egalitate. ‪‎ 

Începutul Europei mai sigure, mai organizate și mai unite pornește în anul 1950, cînd  mai multe state, la data de 9 mai, au semnat ,,Declaraţia lui Shuman”, astfel fiind puse bazele Comunităţii Europene, iar mai apoi – ale Uniunii Europene.

Fie ca această zi s-o apreciem ca zi în care trăim sentimentul deplin al vieţii în libertate, înţelegere între naţiuni şi respect reciproc, iar obiectivul nostru de a ne alătura marii familii europene să devină realitate, Uniunea Europeană însemnînd un viitor mai bun pentru toți cetățenii ‪‎Republicii Moldova.

Adresăm un sincer mesaj de recunoştinţă tuturor celor care au deschis orizonturile libere ale istoriei moderne şi ne exprimăm încrederea că urmașii noștri vor duce mai departe credinţele şi idealurile neamului.
Urăm tuturor un viitor cu multe realizări, multă sănătate, dar şi cu responsabilitate pentru viitorul țării noastre.

Cu deosebit respect,

în numele Consiliului raional Florești,

Ștefan PANIŞ,

președintele raionului

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *