Martiri ai neamului, comemorați la Florești

6 июля 2021

Astăzi, 6 iulie, la Monumentul Martirilor Deportărilor din faţa Gării Feroviare din oraşul Floreşti, a fost organizat un miting de comemorare a victimelor celui de-al doilea val de deportări. La eveniment au participat vicepreședinții raionului, dnii Gheorghe Gancear, Alim Afonin și Valeriu Ceapa, viceprimarii orașului Florești, dna Olesea Rotarciuc și dl Dumitru Gălușcă, şefii direcţiilor şi secţiilor Consiliului raional, împreună cu angajații din subordine, angajaţii din cadrul serviciilor descentralizate și disconcentrate din raion, martorii acelor tragice evenimente, rudele lor, care, cu lacrimi în ochi, au povestit despre crudul destin ce l-au avut, precum și simpli cetățeni.

Anul acesta s-au împlinit 72 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai crunt val de deportări staliniste desfăşurate în Moldova. Deportările din noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ IUG) s-au făcut în urma Hotărîrii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, membrilor partidelor politice, gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cît și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

În acea tristă noapte au fost deportați în Siberia și Kazahstanul de Nord peste 35 mii de moldoveni, dintre care bărbați – 9.745, femei – 13.924, copii – 11.381.  Acestea sunt datele oficiale. În realitate, numărul lor ar fi mult mai mare, spun istoricii.

Amintirile celor care, într-o noapte, au fost deposedaţi de naţionalitate, drepturi, bunuri şi de cei dragi sunt înfiorătoare… Lovituri puternice în uşă şi geamuri, soldaţi înarmaţi, strigăte, sunetul înfricoșător al motorului, plînsul copiilor, frică şi nedumerire… Apoi au urmat încercări și mai dure, legate de năucitoarea senzație de sete, disperarea provocată de lipsa de apă, lipsa de aer respirabil în vagoanele plumbuite, foame și muncă peste puteri.

Au fost zile și nopți ale suferinţei și durerii, ale despărţirii familiilor și dispariţiei a miilor de oameni de pe faţa pămîntului. Pentru că odată fiind deportaţi, s-a pierdut urma multor băștinași și nu s-a mai ştiut nimic despre ei.

Cu regret, astăzi deportaţii rămaşi în viaţă sunt de fapt copiii acelor ani de patimă. Și amintirile copilăriei lor sunt despre foame, sete, frig, frică, boli, morţi şi muncă silnică.

În mesajul său, dl Gheorghe Gangear a menţionat că „Comemorarea victimelor deportărilor este un moment de reflecție asupra episoadelor întunecate din istoria noastră, de învățare din lecțiile trecutului pentru ca aceste tragedii să nu se repete niciodată, sub nici o formă.

De la supraviețuitorii acelei tragedii, din mărturiile lor, putem învăța cel mai bine despre curajul de a înfrunta istoria, de a păstra calitățile omenești chiar și în condiții extreme și de a lupta împotriva fenomenelor negative care duc la tragedii istorice. 

Ei sunt cei care, chiar dacă au trăit în condiții inumane, au rămas piloni ai omeniei, corectitudinii, cumsecădeniei, și-au păstrat demnitatea și au luptat pentru identitatea națională și credință. Ei au trăit o viață demnă, au crescut și au educat copiii și nepoții în spiritul valorilor general-umane.

Datoria noastră sfîntă este de a le continua credința în bine și în tot ce este omenesc, de a ne ocupa de educația profundă și responsabilă a tinerii generații pentru a ne feri de boala ignoranței, a intoleranței și indiferenței…

Să educăm copiii la școală, acasă sau prin mass-media pentru ca fiecare să devină mai responsabil și mai conștient de pericolele pe care aceste provocări le aduc în societate. Să nu contenim a spune tinerilor adevărul despre trecut.”

Omagiu a fost adus celor care nu au supravieţuit vremurilor groaznice, dar şi celor care au trecut prin calvar şi s-au întors acasă. Tragedia lor va rămîne pentru totdeauna cea mai mare durere a poporului nostru.

Dna Olesea Rotarciuc, în discursul său a subliniat: „Comemorarea victimelor unei tragedii precum deportarea în masă, reamintirea despre genocidul realizat de regimul stalinist, țin de datoria noastră, pentru a condamna crimele ce au avut loc în acea perioadă. Deportarea, este considerată un adevărat cataclism social-politic. Exilarea celor mai buni și mai destoinici oameni care au fost devotați pentru cultură și limbă, rămîne pentru descendenții noștri o moștenire tristă din istoria țării. Îmi exprim nemărginita durere  față de cei ce au avut de suferit de pe urma acelor deportări.”

Data de 6 iulie 1949 a reprezentat apogeul terorii deportărilor, cînd mai mulți moldoveni care reprezentau elita țării noastre în domeniul medicinei, educației, culturii, dar și alți oameni înstăriți de la sate pe care se ţineau comunităţile noastre au fost deportați în Siberia.

Din discuțiile cu cei care au trăit calvarul acelor deportări, putem simți cît de fragile sunt sufletele acestor oameni.

Au rămas pînă acum amintirile încă foarte vii, ale doamnei Maria Boj, deportată pe 6 iulie 1949, împreună cu întreaga familie, părinţii, buneii şi cei încă patru copii, despre care ne-a mărturisit în amănunte, pe cît a fost posibil.

„Este de datoria noastră morală să comemorăm victimele deportărilor, să ne amintim de acele lecții dure ale istoriei și să facem tot posibilul ca aceste fapte să nu se mai repete niciodată”, a fost mesajul dlui Ion Bostan, membrul grupului celor 39 de persoane care se implică, fac apeluri pentru a restabili sau a inaugura memoriale deportaților în localitățile din țară.

Dl Ioan Lisnic, preot, fiul lui Grigore Lisnic, preot deportat, a depănat amintiri despre tragicul destin al neamului său și a venit cu un apel de a face rugăciuni de pomenire și de a înființa în fiecare localitate cîte o troiță în memoria deportaților.

Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire în memoria celor care au murit în gulag. 

Mitingul s-a finalizat cu depunerea de flori la Monumentul Martirilor Deportărilor.

Accesează Galerie FOTO

Silvia RUSU,

specialist principal, 

Serviciul Administraţie Publică