Vicepreședintele raionului Florești, dl Vrej Martirosian, a avut onoarea de a participa la data de 20 martie 2025, în calitate de speaker, la Forumul de Nivel Înalt, organizat în parteneriat cu IDEP Moldova, privind Impulsionarea Absorbției Fondurilor Europene de către Republica Moldova, eveniment la a doua ediție, realizat la Camera Deputaților din Parlamentul României, la invitația d-lui deputat Sorin Năcuță.
La eveniment s-a discutat despre stabilirea parteneriatelor în vederea creșterii ratei de absorbție a fondurilor europene.
Dl vicepreședinte a abordat problema autospecialelor vechi de la SA „Servicii Salubrizare Florești” și posibilitatea susținerii în rezolvarea acestei probleme.
La 21 martie 2025 a avut loc o întâlnire cu viceprimarul sectorului 4 din București, dl Andrei-George Trocan. Urmare a dialogului, s-a convenit la o posibilă colaborare și schimb de experiență între specialiștii din Primăria Sectorului 4 București, din domeniul atragerii investițiilor cu specialiștii raionului Florești.
Este de menționat faptul că Consiliul raional Florești are semnat acord de înfrățire cu Primăria Sectorului 4 din București.
Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică




