Consiliul raional Florești, în colaborare cu subdiviziunile sale interne și instituțiile publice din subordine, a desfășurat acțiuni în cadrul bilunarului ecologic de primăvară, organizat în perioada 01 martie – 31 mai 2026.
Aceste activități au loc în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind protecția mediului, inclusiv Legea nr. 1515/1993 privind protecția mediului înconjurător, Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 27/1995 privind instituirea Zilei Naționale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, precum și Programul național de extindere și reabilitare a pădurilor pentru perioada 2023–2032 și Planul de acțiuni aferent (HG nr. 55/2023). Totodată, acțiunile sunt realizate în temeiul Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală.
Scopul principal al bilunarului ecologic este realizarea lucrărilor de reconstrucție ecologică în localitățile raionului Florești, restabilirea echilibrului ecologic în zonele afectate de activitatea antropică, precum și îmbunătățirea aspectului estetic și sanitar al localităților prin activități de salubrizare, amenajare și înverzire.
În cadrul acțiunilor din 15 aprilie 2026 au fost desfășurate:
- lucrări de salubrizare a spațiilor publice și zonelor de protecție;
- evacuarea deșeurilor menajere și vegetale;
- amenajarea și întreținerea spațiilor verzi;
- plantări de arbori și arbuști în zonele stabilite.
La aceste activități au participat activ reprezentanți ai Consiliului raional Florești, angajați ai instituțiilor publice, autorități publice locale, precum și membri ai comunității.
Consiliul raional Florești încurajează în continuare implicarea activă a cetățenilor, agenților economici și instituțiilor în acțiunile de protecție a mediului, subliniind importanța responsabilității colective pentru un mediu curat și sănătos. Vă îndemnăm pe toți să vă alăturați acțiunilor din cadrul bilunarului ecologic și să contribuiți, prin gesturi simple, la un mediu mai curat și mai sănătos pentru noi și generațiile viitoare.
Totodată, se reiterează că, în conformitate cu planul aprobat, în ultima zi de sâmbătă a lunii octombrie 2026, vor fi organizate în toate localitățile din raion activități de înverzire dedicate Zilei Naționale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”.
Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică








