La 12 februarie 2025, vicepreședintele raionului Florești, dnul Vlas Iurie, împreună cu angajații Direcției Agricultură și Alimentație, au efectuat o vizită de lucru la fermele zootehnice de bovine din primăria Putinești – GȚ „Ghercave Victor” și GȚ „Drangoi Vasile”.
De menționat faptul că în fiecare din exploatațiile zootehnice menționate se întrețin peste 100 de vaci mulgătoare. Grație îmbunătățirii proceselor tehnologice de întreținere a animalelor, asigurării animalelor cu furaje de calitate, s-a majorat și productivitatea la 1 vacă mulgatoare. Astfel, productivitatea la 1 vacă mulgătoare în anul 2024, comparativ cu anul 2023, în GȚ „Ghercave Victor” a crescut cu 26,5 % și, respectiv, cu 28,7 % în GȚ „Drangoi Vasile”.
Rezultatele obținute se datorează inclusiv unei conlucrări efeciente între fermieri și administrația publică locală, primarul satului Putinești, dnul Chefu Ghenadie, care acordă în permanență atenție și suport producătorilor de lapte din localitate.





