La data de 19 februarie 2025, Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Florești a organizat un seminar informativ cu participarea producătorilor agricoli, la care au fost abordate chestiuni ce țin de tehnologii de cultivare a porumbului, cadrul normativ privind cultivarea cânepii industriale, ofertele de finanțare a agricultorilor în pragul începerii lucrărilor agricole de primăvară și ofertele investiționale.
Dl Pantelimon Borozan, doctor în științe agricole, director adjunct pe probleme științifice, IP „Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor”, a relatat despre aspectele tehnologice la cultura porumbului în contextul schimbărilor climatice.
Dl Grigore Baltag, șef direcție, Direcția produse de origine vegetală, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a informat despre cadrul legal privind cultivarea cânepii industriale.
Dl Maxim Popov, directorul executiv al Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, a prezentat programele și ofertele de finanțare pentru agricultori.
La fel, cu oferte de creditare au venit reprezentanții băncilor comerciale „Moldindconbank” S.A., „Victoriabank” S.A., „Energbank” S.A.
La seminar a participat vicepreședintele raionului, dl Iurie Vlas.
Dumnealui a mulțumit invitaților pentru informațiile utile, prezentate în cadrul întrunirii, iar agricultorilor le-a dorit un an rodnic, fără provocări.












