La data de 2 aprilie 2025 s-a întrunit Comisia raională pentru organizarea și desfășurarea bilunarului ecologic de amenajare, salubrizare și a acțiunilor „Râu curat de la sat la sat” și a Zilei Naționale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” în cadrul căreia s-a decis de mobilizat organizațiile, instituțiile publice, întreprinderile și agenții economici și cetățenii din localități pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare și pentru înverzirea plaiului natal la data de 11 aprilie 2025, ora 1300.
A prezidat ședința dl Iurie Vlas. Dumnealui a menționat că organizațiile, instituțiile publice, întreprinderile și agenții economici vor fi repartizate la terenurile ce necesită acțiuni de salubrizare.
Dumnealui a subliniat importanța implicării tinerilor, a elevilor, a cetățenilor pentru conștientizare și educare a spiritului grijuliu față de mediul înconjurător, față de natură.
S-a hotărât de repartizat sectoarele din or. Florești în felul următor:
– Consiliul raional Florești, Agenția Servicii Publice Florești – Bd. Victoriei;
– Primăria or. Florești, Centrul de Creație a Copiilor, SA „Servicii Comunale Florești” – Parcul central;
– Secția Situații Excepționale, IPM Florești, Inspectoratul de Poliție Florești – centura de ocolire a orașului Florești, intrarea în oraș dinspre Gura Camencii;
– Centrul de Sănătate Publică Soroca (Florești), Subdiviziunea Teritorială Siguranța Alimentelor (Florești), IMSP „Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Florești” – râpa de lângă Rompetrol;
– IP LT „Miron Costin”, Școala Primară Florești – parcul și zona adiacentă instituției;
– IP LT „Ion Creangă” – parcul și zona adiacentă instituției;
– IP LT „Mihai Eminescu” – zona izvorului de pe str. M. Eminescu;
– IP Școala Profesională Florești, IP LT „Anton Cehov” , IMSP „Centrul Medicilor de Familie Florești” – terenul supus eroziunii de pe str. Miron Costin (la vale de stația PECO Vento);
– SRL „Florești-Gaz” – teritoriul adiacent, zona din spatele întreprinderii;
– IMSP „Spitalul Raional Florești” – teritoriul adiacent, fâșiile de protecție din fața și din spatele spitalului;
– Subdiviziunea Teritorială de Asistență Socială – str. Ștefan cel Mare 63, în fața și în spatele edificiului;
– Ocolul Silvic Florești, SA „RED- Nord” Florești – zona malului râului Răut ( de la BTA-14 până la podul de fier).
De asemenea, s-a propus de antrenat societatea civilă la acţiunea de salubrizare, de implicat serviciile de salubrizare la transportarea gunoiului la gunoiștile autorizate, de implicat primăriile la curăţirea zonelor de odihnă de pe marginea albiilor râurilor şi a lacurilor din teritoriu.
În acest context, venim cu un apel către toți locuitorii raionului Florești să se implice și să contribuie la salubrizarea și înverzirea raionului, căci toți dorim să ne simțim bine și confortabil la noi acasă.
Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică