Lună: iulie 2025

Președintele raionului Florești aproape de agricultorii din raion

Dl Vasile Tîltu însoțit de dl Valeriu Movilă, șef direcție, Direcția Agricultură și Alimentație au vizitat terenurile agricole din com. Ghindești, prelucrate de SRL,,Tetracom-Agro”, administrator Novac Vladimir. Lucrările de recoltare a culturilor cerealiere: grâu, orz, mazăre și rapiță erau în proces.Agentul economic, în discuții cu dl președinte, a menționat că urmare a condiţiilor de secetă …

Președintele raionului Florești aproape de agricultorii din raion Read More »

Lista candidaților admiși la concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de specialist principal/specialistă principală, Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică din cadrul Aparatului Președintelui raionului Florești

Urmare a prelungirii termenului de depunere a dosarelor până la data de 14 iulie 2025, comisia de concurs a constatat că a fost prezentat un singur dosar. Persoana admisă la concursul pentru ocuparea funcției publice de specialist principal/specialistă principală, Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică din cadrul Aparatului Președintelui raionului Florești este dna Iuraș …

Lista candidaților admiși la concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de specialist principal/specialistă principală, Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică din cadrul Aparatului Președintelui raionului Florești Read More »

Atenție pentru toți locuitorii raionului Florești!

În după-amiaza zilei de 7 iulie 2025, pompierii din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Florești au intervenit de urgență în satul Nicolaevca, raionul Florești, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un lan agricol cu culturi cerealiere.    Ajunși la destinație, pompierii au stabilit că arde un teren cu o suprafață de circa 6,5 hectare …

Atenție pentru toți locuitorii raionului Florești! Read More »

Incendiile de vegetație – provocate de iresponsabilitatea și neglijența oamenilor

În ultimele zile, riscul producerii incendiilor de vegetație crește semnificativ, în special în condiții de temperaturi ridicate.Incendiile de vegetație se pot răspândi extrem de rapid, punând în pericol vieți omenești, locuințe, animale, terenuri agricole, dar și fonduri forestiere.Cele mai frecvente cauze de izbucnire a focarelor de ardere sunt aruncarea neglijentă a mucurilor de țigară în …

Incendiile de vegetație – provocate de iresponsabilitatea și neglijența oamenilor Read More »

FIȚI PRUDENȚI ÎN TIMPUL SCĂLDATULUI!

🔹 Campanie de informare și prevenire organizată de Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Florești.🌞 În perioada estivală, pentru o vară în siguranță, Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Florești în continuare desfășoară acțiuni de informare la toate bazinele acvatice și în zonele de agrement din raionul Florești.🔐 REGULI DE COMPORTAMENT ÎN TIMPUL SCĂLDATULUI:✅ Scăldați-vă …

FIȚI PRUDENȚI ÎN TIMPUL SCĂLDATULUI! Read More »