Mesaj de comemorare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în conflictul armat din 1991-1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova

Mult stimați veterani ai conflictului armat de pe Nistru!

Ziua de 2 martie, declarată oficial Ziua comemorării eroilor ce au luptat în războiul de pe Nistru şi a victimelor acestui conflict, este un prilej de a ne aminti de bravii noștri ostași, polițiști și voluntari, care prin devotament pentru neam și țară au luptat pentru integritatea și independența Patriei, fapt pentru care avem datoria morală să le purtăm cinste și onoare și să ne amintim cu recunoștință de eroismul și curajul lor.

Parlamentul Republicii Moldova a declarat 2022 Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

Deşi au trecut 30 de ani de când operaţiile militare au luat sfârşit, familiile din întreaga țară, mai așteaptă soții, fiii și rudele care s-au pierdut fără veste în sângerosul conflict. Memoria acelei perioade dramatice rămâne nu doar în pagini de istorie, ci şi în inimile noastre, în sufletele celor care au trecut prin suferinţele acelor timpuri.

Îmi exprim respectul și recunoștința în fața memoriei celor 10 eroi căzuți pe câmpul de luptă și aduc un sincer omagiu veteranilor din raionul nostru, care în pofida tuturor greutăților au găsit putere și au continuat viața și activitatea cu vrednicie, dând dovadă de verticalitate, fiind feciori destoinici ai neamului.

Stimați veterani!

În numele Consiliului raional, vin cu cele mai sincere cuvinte de recunoștință și apreciere pentru eroismul, sacrificiul, bărbăţia şi jertfirea de sine de care ați dat dovadă în acele momente cruciale, dorindu-vă sănătate, înţelepciune, linişte sufletească, bucurie de la cei dragi, o viață îndelungată și plină de pace.

Cu deosebită considerație,

în numele Consiliului raional,

Ștefan PANIŞ,

preşedintele raionului

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *