Seminar în agricultură

În conformitate  cu planul de ativitate, pe 21 iunie  curent, în cadrul SRL ”Tetracom-Agro” din s.Ghindești, Direcția Agricultură și Alimentație a organizat și desfășurat un seminar-practic cu următoarea agendă:

  1. Producerea culturilor cerealiere de toamnă și locul acestora în structura de însămânțare a culturilor agricole,
  2. Organizarea și desfășurarea reușită a Primului Seceriș – 2017.

Au participat conducători și agronomi ai colectivelor agricole de producere, conducători de gospodării țărănești, ingineri fucnciari, reprezentanți ai companiilor de colectare-procesare a producției agricole din raion, specialiști din cadrul Direcției Siguranța Alimentelor, a Secției Situații Excepționale, Inspectoratului Fiscal, AIPA, Șeful Inspecției Ecologice Florești, Președintele  Uniunii Teritoriale a Sindicatelor din Agricultură şi Industria Prelucrătoare şi Coordonatorul de proiect din cadrul Asociaţiei Obşteşti ”Biotop”.

Conducătorul SRL ”Tetracom-Agro, Vladimir Novac a informat participanții la seminar despre activitatea pe care o desfăşoară, despre planurile de perspectivă şi probleme cu care se confruntă în producere, dar şi căile de rezolvare a acestora.

Vizitând câmpul demonstrativ cu grâu de toamnă, agronomnul-șef Igori Popovschi a făcut o caracteristică detaliată a fiecărui soi amplasat în lotul demonstrativ, referindu-se și tehnologiei aplicate pe câmpul dat și pe alte câmpuri de producere a grâului.

Este de menționat faptul că SRL ”Tetracom-Agro” dispune de licență pentru producerea și comercializarea semințelor de grâu și orz, are o bază materială solidă şi specialiști competenți, o echipă bine pregătită de mecanizatori.

Semințele de grâu și orz, produse în SRL ”Tetracom-Agro”, se comercializează atât în raion cât și în raioanele vecine, fiind recunoscute de cea mai înaltă calitate.

Examinând soiurile de grâu din lotul demonstrativ, modul de comportare a fiecărui soi în condiții egale, participanții la seminar au avut și un șir de întrebări la care domnul Popovschi Igori a răspuns în cele mai mici detalii. Specialistul principal din direcția agricolă Iulian Rotaru a vorbit către participanții la seminar despre soiurile de grâu omologate în republică, soiurile de grâu cultivate în raion, soiurile de grâu cultivate pe cele mai mari suprafețe în raion, calitatea semințelor și sarcinile comune în organizarea și desfășurarea recoltării culturilor cerealiere și leguminoase din prima grupă.

S-a menționat că culturile cerealiere și leguminoase din  prima grupă, ocupă anul curent o suprafață de 17833 hectare, ori cu 3390 hectare mai mică comparativ cu anul trecut, totodată suprafața este la nivelul mediu din ultimii 10 ani.

Suprafețele pentru recoltare în anul 2017 constituie:

  • Grâu de toamnă – 13718 hectare
  • Orzul de toamnă –   1206 hectare
  • Orz de primăvară – 1224 hectare
  • Mazăre – 1469 hectare
  • Grâu de primăvară – 76 hectare
  • Spelta – 70 hectare
  • Triticale de toamnă – 40 hectare
  • Ovăz – 30 hectare

Rapița de toamnă (după recultivarea suprafețelor compromise de temperaturile negative) – ocupă 465 hectare. Rapița de primăvară a fost semănată pe 36 hectare.

În general, culturile cereraliere și leguminoase din prima grupă împreună cu rapița ocupă 18 344 hectare, ori 30,3% din suprafața arabilă a raionului.

De asemeena, a fost pus accentul pe cerințele de respectare a securității muncii și securității antiincendiare. La acest capitol au vorbit domnii Pelevanic Petru – șeful Serviciului Apărare Împotriva Incendiilor  și Vitalie Ciorbă – șeful Inspecției Ecologice Florești.

În cadrul seminarului s-a vorbit și despre conlucrarea producătorilor agricoli cu întreprinderile de colectare-prelucrare a producției agricole. Cu informații despre nivelul de pregătire a întreprinderilor și condițiile de primire, prelucrare, depozitare și păstrare a recoltei, au vorbit: Svetlana Ursachi – manager pe calitate în SRL ”Ancom-Agro”, Alexandru Cacianov – directorul companiei ”Flograin-Group”, Victor Tocan – manager în compania”Arbomax” și Dorel Diaconu – manager în  compania ”Prograin”.

Cu informații tematice au venit şi: Oleg Ludin  – șef al Secției persoane fizice din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat din raionul Florești și Lilian Beznos  – specialist principal în Serviciul Teritorial AIPA.

Anatolie Cocerovschi, șeful Direcției Agricultură și Alimentație a mulţumit audienţa pentru participarea la acest seminar, menţionând faptul că astfel de măsuri sunt utile pentru toţi producătorii agricoli din raionul Floreşti.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *