
La 20 şi 21 octombrie 2017, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a organizat un seminar pentru lucrătorii sociali în îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat, desfăşurat în cadrul proiectului “Prevenirea şi tratamentul diabetului zaharat în Republica Moldova”, implementat de către Asociaţia Obştească “Homecare” în parteneriat cu ,,Caritas’’ din Republica Cehă prin intermediul “Programului de Cooperare şi Dezvoltare Internaţională”, cu supotul financiar al Agenţiei de Dezvoltare din Cehia.
Scopul instruirilor: Rolul lucrătorului social în prestarea serviciilor de îngrijire socială la domiciliu şi familiarizarea în îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat în condiţii de domiciliu.
Instruirile lucrătorilor sociali s-au desfăşurat cu o durată de 2 zile a cîte 8 ore fiecare. La deschiderea atelierului au fost prezenţi: Viorica DUMBRĂVEANU, Viceministru al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova; Tamara ADAŞAN, Directorul AO “Homecare”; Grigore BIVOL, doctor în ştiinţe medicale, profesor universitar, şef al Catedrei “Medicina de familie”; Vladimir GUTIUM, Vicepreşedinte al raionului Floreşti; Petru RUSU, Şef Direcţia Asistenţă Socială, Sănătate şi Protecţie a Familiei.
Ca formator local în domeniul social a prezentat doamnna Maria CIOBANU, Specialist principal din cadrul Direcţiei Asistenţă Socială, Sănătate şi Protecţie a Familiei, iar în ziua I s-a axat pe următoarele aspecte:
1. Responsabilităţile lucrătorului social în raport cu beneficiarul;
2. Echipa multidisciplinară;
3. Etica profesională a lucrătorului social.
În calitate de formator în domeniul medical a prezentat doamna Mariana GRINCO, Medic de familie din cadrul Centrului Medicilor de familie Floreşti.
Lucrătorii sociali au fost informaţi despre :
1. Rolul comunicării în practica lucrătorilor sociali;
2. Diabetul zaharat ca un mod deosebit de viaţă;
3. Rolul lucrătorului social în realizarea tratamentului;
4. Rolul alimentar în diabet zaharat;
5. Profilaxia diabetului zaharat;
6. Îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat în condiţii de domiciliu;
7. Rolul lucrătorului social în autoevaluarea îngrijirilor medico-sociale.
Particiapanţii la seminar s-au implicat activ în cadrul instruirilor, evidenţiind unele probleme ce ţin de prestarea serviciilor din cadrul serviciului ,,Îngrijire socială la domilciliu’’.
Cursul de instruire s-a finalizat cu înmînarea Certificatelor de participare.
Autor: Maria CIOBANU, Specialist principal din cadrul Direcţiei Asistenţă Socială, Sănătate şi Protecţie a Familiei



