Ședința extraordinară a Consiliului raional Florești, desfășurată la 26 iunie 2026, s-a încheiat cu decizii importante care vor avea un impact direct asupra dezvoltării raionului. Consilierii au aprobat investiții consistente în modernizarea infrastructurii rutiere, dar și alocări destinate instituțiilor de sănătate, educație și susținerii performanței sportive.
Infrastructura rutieră rămâne o prioritate:
- 200 mii lei pentru reparația periodică a drumului L172.1 G52 – drum de acces spre satul Prodăneștii Vechi;
- majorarea finanțării pentru reparația capitală și construcția construcțiilor inginerești pe drumul local L176.2 – piste pentru pietoni la drumul de acces spre Florești Vest, de la 4 104,1 mii lei la 4 704,1 mii lei;
- majorarea alocațiilor pentru drumul local L177 – drum de acces spre satul Rădulenii Vechi, de la 400 mii lei la 600 mii lei;
- 3 350 mii lei pentru pavarea unui sector de drum pe L176.2 – drumul de acces spre Florești Vest, în zona pieței din fața Consiliului raional Florești.
În sprijinul instituțiilor și al comunității, au fost aprobate și următoarele alocări:
- 250 mii lei pentru restabilirea unei porțiuni a podului prăbușit din satul Rădulenii Vechi;
- 25 mii lei pentru Asociația Teritorială de Fotbal Florești, în vederea participării la finala Cupei Moldovei la fotbal amatori;
- 83 mii lei pentru IMSP Centrul Medicilor de Familie Florești, contribuție la proiectul de reconstrucție a acoperișului și consolidare a edificiului OMF Sevirova;
- 3,4 mii lei pentru IMSP Centrul de Sănătate Cuhureștii de Sus;
- 170,8 mii lei pentru Oficiul Medicilor de Familie Japca;
- 97,1 mii lei pentru OMF Japca;
- 96,7 mii lei pentru Liceul Teoretic „A. Cehov”, destinați procurării echipamentului necesar bucătăriei;
- 25 mii lei pentru evacuarea deșeurilor rezultate în urma lucrărilor de reparație la Liceul Teoretic „A. Cehov”.
De asemenea, Consiliul raional a aprobat transmiterea către IMSP Centrul Medicilor de Familie Florești a 16 m³ de masă lemnoasă, în valoare de 15 680 lei, provenită din lucrările de defrișare efectuate pe drumul local L176, din apropierea sediului Consiliului raional.
Totodată, s-a aprobat reorganizarea Instituției Publice Gimnaziul Frumușica, în Școală Primară Frumușica, începând cu 01 septembrie 2026.
Fiecare sumă alocată reprezintă o investiție în drumuri mai sigure, servicii publice mai bune și condiții mai bune pentru locuitorii raionului Florești.
Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică










