Anual, la data de 15 iunie este marcată – Ziua Mondială de conştientizare a abuzului faţă de vîrstnici.
Abuzul faţă de vîrstnici este o problemă socială, care afectează sănătatea şi drepturile a milioane de persoane din lume. Organizația Mondială a Sănătății defineşte abuzul faţă de vîrstnici ca „actul ce se produce odată sau repetat, sau lipsa de acțiune, care are loc în cadrul unei relații presupuse a fi în bază de anumită încredere, și care cauzează daună sau suferință unei persoane în vîrstă”.
Cele mai frecvente forme de abuz fata de batrîni sunt: abuzul fizic, abuzul psihologic si cel financiar. În mod obișnuit se petrec mai multe forme de abuz în acelaşi timp. Abuzul poate fi un singur incident sau poate fi repetat şi poate afecta pe oricine, în orice familie sau relaţie, se poate întîmpla oamenilor de orice religie, rasă, cultură sau origine etnică. În ceea ce priveşte persoanele care pot deveni victime ale unui astfel de abuz, există o serie de factori care sporesc riscul, cum ar fi: izolarea socială, dependenţa emoţională, dependenţa financiară, sărăcia, văduvia, lipsa oricărui sprijin din afară.
Astfel, în perioada 13-18 iunie, în raionul Floreşti, la iniţiativa doamnei Maria Ciobanu, Specialist principal din cadrul Direcţiei Generale Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei s-au organizat şi desfăşurat cîteva mese rotunde în scopul informării persoanelor în vîrstă despre tipurile de abuz, efectele şi factorii de risc, miturile şi realităţile despre violenţa în familie.
În or. Floreşti masa rotundă s-a desfăşurat în incinta Bibliotecii Publice Orăşeneşti „I.Creangă”, unde au participat membrii clubului „Inime Tinere”.
Persoanele vîrstnice au dreptul la o viaţă demnă, liberă de orice fel de abuz şi discriminare, iar citata ,,cine nu are bătrîni, să-şi cumpre’’ este mai actuală ca oricînd!
Autor: Maria Ciobanu, Specialist principal în cadrul DGASPF






