
La 2 martie, în toată ţara se desfăşoară manifestații dedicate Zilei de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.
În această zi, o astfel de solemnitate a fost organizată şi la Floreşti.
Evenimentul a început cu un Marș al Memoriei din fața Consiliului raional.
La mitingul de comemorare desfășurat la Complexul Memorial al eroilor căzuți în războiul din Transnistria au participat dl Ştefan Paniş, preşedintele raionului, dnii Gheorghe Gancear, Alim Afonin şi Valeriu Ceapa, vicepreşedinţi ai raionului, veterani, participanţii la conflictul armat derulat în regiunea Transnistreană împreună cu dl Anatolie Mihai, președintele Organizaţiei Teritoriale „Independenţa Republicii Moldova”, angajaţii şi consilierii Consiliului raional și ai primăriei orașului Floreşti, efectivul Secţiei Administrativ-Militare Floreşti, a Unităţii Militare Lunga şi a Bazei Păstrare Tehnică, Armament şi Patrimoniu Militar, colaboratorii Inspectoratulul de Poliţie, angajaţii Serviciului vamal şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, angajaţii serviciilor desconcentrate, profesorii şi elevii instituţiilor preuniversitare din oraş, oameni de bună credinţă… căci astăzi, nu este om care să nu cunoască istoria acelui masacru.
Dl Ştefan Paniş, în mesajul de recunoştinţă, a menţionat: ,, S-au scurs 28 de ani de la acel început de martie al anului 1992, cînd a fost declanşat Războiul de pe Nistru, război care a lăsat răni adînci ce nici măcar timpul nu va fi în stare să le cicatrizeze vreodată… Un lucru este cert şi e bine să ştie toată lumea: că poporul nostru, de-alungul zbuciumatei sale istorii, nu a dus niciodată lupte de cucerire, ci numai de apărare a gliei străbune…”
Astăzi trebuie să privim trecutul cu scopul de a ne făuri un viitor demn de toți eroii și de toate figurile marcante ale neamului, căci Eroii Patriei nu au negociat preţul vieţii lor pentru libertatea noastră. Fapta lor rămâne vie și astăzi. Ea trebuie să servească exemplu generațiilor care vin după noi… Este de datoria noastră să le acordăm eroilor cinstea care li se cuvine, conştienţi fiind că şi-au încheiat viaţa jertfind-o pentru noi.
Dumnealui a mulţumit veteranilor pentru verticalitate şi le-a dorit să aibă zile liniştite, multă sănătate, bucurie, o viață îndelungată și plină de pace, exprimîndu-şi toată stima şi recunoștința pentru curajul şi devotamentul de care ei au dat dovadă.
Dl Iurie Gangan a subliniat: „A trecut mai bine de un sfert de veac, dar rănile acelui război crîncen de la Nistru dor necontenit. Durerea rămîne a fi imensă – e durerea pierderii vieților nevinovate, fii bravi ai neamului, care și-au jertfit viața în conflictul armat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.”
„Această zi, reprezintă un eveniment înălţător prin semnificaţia sa istorică, o filă aparte în istoria poporului nostru, deoarece bravii noştri ostaşi au dat dovadă de un înalt profesionalism, responsabilitate sporită, perseverenţă cînd au apărat integritatea ţării noastre şi au contribuit la instaurarea liniştii în societate.” – a menţionat dl Nicolae Leşanu, şef-interimar al IP Floreşti. Dumnealui a înmînat din partea ministrului Afacerilor Interne, dl Pavel Voicu, Crucea „Pentru Merit”, clasa I, veteranului Gîrlea Victor, Crucea „Pentru Merit”, clasa II, veteranului Morgun Ion şi Diploma de Onoare – veteranului Radu Dumitru.
Președintele Organizaţiei Teritoriale „Independenţa Republicii Moldova”, dl Anatolie Mihai, a evocat bărbăția și curajul fiilor neamului, care în 1992 s-au ridicat în apărarea ţării.
Dumnealui a mulțumit administrației raionului, primăriei Floreşti pentru ajutor și susținere, dorind tuturor pace, sănătate, o viață îndelungată și plină de bucurii.
Raionul Floreşti a plătit independența țării cu zece vieți tinere. În sângeroasele confruntări şi-au pierdut viaţa: Anatolie Tuchilă, Victorian Dîrda, Anatolie Cobîlaş din oraşul Floreşti, Vladimir Burcă şi Mihail Eni din satul Ciutuleşti, Vasile Suvac din satul Roşietici, Petru Bordea din satul Caşunca, Alexei Răilean din comuna Izvoare, Iurie Antoci din satul Putineşti, Iurie Codreanu din satul Ion Vodă.
Numărul exact al victimelor războiului de la Nistru nu este cunoscut nici până astăzi, dar, potrivit unor estimări, au murit aproape 300 de combatanţi, 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane din regiunea transnistreană.
La focul veşnic al eroilor au fost depuse flori.
Mitingul de comemorare a fost urmat de un concert şi masa de pomenire.
Veșnică memorie celor căzuți pe cîmpul de luptă!
Cinste și onoare eroilor!
Silvia RUSU, specialist principal al Serviciului Administraţie Publică
