
La 8 iunie 2021, în incinta Casei de Cultură din or. Florești s-a desfășurat ședința de lucru organizată de Biroul relații cu veteranii (BRV) din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, în comun cu reprezentanți ai administrațiilor publice centrale și locale, precum și ai organizațiilor de veterani din raion în cadrul căreia s-au pus în discuție problemele veteranilor la momentul actual, scopul întrunirii fiind de a determina toate divirgențile cu care se confruntă veteranii din teritoriu şi de a susţine pe cei mai vulnerabili dintre ei.
La ședință au participat dl Nicolae Gîrbu, șeful Biroului relații cu veteranii din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, dl Ala Marin, consilierul prim-ministrului ce ține de problema veteranilor și diasporei, dl Vladimir Ceban, șef al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, dnii Alim Afonin și Valeriu Ceapa, vicepreședinți ai raionului, dl Iurie Gangan, primar de Florești, șefi și reprezentanți ai subdiviziunilor Consiliului raional și ai serviciilor disconcentrate, responsabili de problemele veteranilor în teritoriu, primari, președinții asociațiilor veteranilor și veteranii din raion.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte ce țin de identificarea şi documentarea corectă a veteranilor de război şi a persoanelor participante la război, protecția socială a veteranilor, derularea procesului de reconfirmare a statutului de veteran de război și de schimbare a legitimațiilor.
Dl Alim Afonin a informat audiența despre reușitele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pe parcursul anului 2020 în scopul îmbunătățirii protecției sociale a veteranilor de război, precum și a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl. De asemenea, dlui a menționat că Direcţia Generală Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Floreşti, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.159/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului material anual pentru anul 2021, a acordat ajutor material anual pentru următoarele categorii de persoane:
1. Persoane cu dizabilităţi de pe urma războiului din Afganistan şi familiilor participanţilor căzuţi la datorie în acţiunile de luptă din Afganistan – au beneficiat 3 persoane, a cîte 1000 de lei fiecare;
2. Persoane cu dizabilităţi de pe urma acţiunilor de luptă pentru Apărarea Integrităţii Teritoriale şi Independenţei RM şi familiilor(soţiilor,iar în cazul lipsei acestora unuia dintre părinţi) – au beneficiat 7 persoane, a cîte 1000 de lei fiecare;
3. Persoane cu dizabilităţi a căror dizabilitate a fost cauzată de participarea la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E Cernobîl(soţiilor, iar în cazul lipsei acestora unuia dintre părinţii participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E Cernobîl decedaţi) – au beneficiat 59 persoane, a cîte 1000 de lei fiecare;
4. Persoane participante la cel de-al Doilea Război Mondial, persoane assimilate (cu medalii) participanţilor la război şi soţiile supravieţuitoare celor căzuţi la datorie de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial – au beneficiat 3 persoane cu suma de 10000 lei fiecare, persoanele asimilate (cu medalii)- 3 cu suma de 5000 lei fiecare şi soţiile – au beneficiat 10 persoane, a cîte 1000 de lei fiecare.
5. Persoanele care au fost victimele reabilitate ale represiunilor politice din anii 1917-1990 – au beneficiat 111 persoane, a cîte de 1000 lei fiecare.
O parte din aceste persoane sunt beneficiare ale serviciilor sociale oferite din cadrul DGASPF, 6 persoane sunt beneficiare ale Serviciului social de Îngrijire la domiciliu.
De Serviciul de protezare şi ortopedie, au beneficiat 43 de persoane: 29 participanţi la războiul din Transnistria şi 14 participanţi la războiul din Afganistan. 7 persoane beneficiază de corsete: 2 participanţi la războiul din Transnistria şi 5 participanţi la războiul din Afganistanin. Din cadrul DGASPF sunt oferite bandaje pentru o persoană participantă la războiul din Afganistan.
Fiind o categorie de persoane cu venituri mici, 56 de veterani se încadrează, conform Legii nr.133 din 13.06.2008, la acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului.
Dna Nina Vasilachi a prezentat informația privind condițiile de asigurare și evidență a biletelor de tratament sanatorial, acordate veteranilor. Dumneaei a specificat că de către Casa Teritorială de Asigurări Sociale au fost eliberate în anul 2018 – 125 de bilete de tratament balneo- sanatorial în sumă totală de 817339 lei. Din numărul total de bilete, 12 au fost eliberate veteranilor instituțiilor de forță, iar 19 – veteranilor de război, participanți la acțiunile de luptă desfășurate pe teritoriul altor state (Afganistan) și la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. În anul 2019 au fost eliberate 132 de bilete de tratament balneo-sanatorial în sumă de 865601 lei. Dintre ele – 7 au fost pentru veteranii instituțiilor de forță, iar 28 – veteranilor de război, participanți la acțiunile de luptă desfășurate pe teritoriul altor state (Afganistan) și la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. În anul 2020 au fost eliberate 37 de bilete de tratament balneo-sanatorial în sumă de 257843 lei. Dintre ele – 6 au fost pentru veteranii instituțiilor de forță, iar 12 – veteranilor de război, participanți la acțiunile de luptă desfășurate pe teritoriul altor state (Afganistan) și la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. Dna N. Vasilachi a subliniat că, în conformitate cu legislația în vigoare, persoanele care au dreptul la tratament sanatorial gratuit o data în an în centrele de reabilitare a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și în alte instituții de acest tip, pot beneficia, la alegere, în locul biletelor de tratament, la o compensație bănească o data la doi ani consecutivi. Pentru perioada anilor 2017-2018 suma compensației a constituit 6504 lei și a fost stabilită și achitată la 10 beneficiari în valoare totală de 65040 lei. Pentru perioada anilor 2019-2020 suma compensației a constituit 6730 lei și a fost achitată la 11 beneficiari în valoare totală de 74030 lei.
Concluzia participantilor la întrunire este că trebuie de modificat Legile în aşa mod, ca ele să funcţioneze în beneficiul omului.
Silvia Rusu, specialist principal, Serviciul adminsitrație publică
https://drive.google.com/drive/folders/1TwC7YyqK1LaWtAesFJOCqREuCsRxdTaV?usp=sharing