La data de 22 octombrie, în incinta gimnaziului Temeleuți a fost marcat un eveniment frumos ce ține de inaugurarea sălii de sport, care a fost reparată capital.
La eveniment au fost prezenți: Ștefan Paniș-Președintele raionului Floreşti, Tudor Tertea-Şef Direcţia Generală Educaţie a Consiliului Raional Floreşti, Sergiu Tertea-Primar de Temeleuți, cadre didactice, părinți și elevi.
În cadrul festivității elevii gimnaziului au prezentat şi un program cultural-artistic, care a fost apeciat cu aplauze din partea spectatorilor.
După inaugurarea festivă a sălii, două echipe de veterani ai sportului din raionul Florești s-au întâlnit într-un meci amical de volei, demonstrând publicului prezent că sportul nu are limite de vârstă.
Cazacu Lilia, Directorul gimnaziului a adus mulțumiri Consiliului Raional Florești pentru reparația capitală a sălii sportive din instituţie.
Sergiu Tertea, Primarul localităţii a menționat faptul că lucrările de reparaţie efectuate au fost finisate în timp și calitativ, iar elevii de acum înainte, vor avea posibilitatea să practice disciplinele sportive la un alt nivel.
Autor: Tudor Vrabie, Specialist principal DGE

