La data de 11 ianuarie 2019, doamna Diana Rusu-Băjan originară din s. Vărvăreuca, dar stabilită cu traiul în Bucureşti, a ajuns la 10 familii numeroase în care cresc şi se educă 29 copii din satele Sîrbeşti, Roşietici şi Caşunca, inclusiv şi la 19 beneficiari din seviciul social Casă Comunitară pentru copii în situaţie de risc din or. Floreşti. Colegii de serviciu a doamnei Diana Rusu-Băjan din cadrul Companiei ,,British American Tobacco” au decis ca în toiul sărbătorilor de iarnă să facă un act de caritate pentru cîteva familii cu copii din raionul Floreşti. Le-au păşit pragul şi le-au dăruit dulciuri, hăinuţe, jucării, cărţi, produse alimentare şi igienice, dar cel mai important le-au adus zîmbetul pe faţă. Atît copiii, cît şi maturii au rămas plăcut surprinşi de generiozitatea doamnei Diana şi a colegilor ei din Bucureşti. Ne exprimăm pe această cale recunoştinţa pentru acest gest care a fost apreciat de întreaga comunitate.
Autor: Ludmila Cobzac, specialist principal în protecţia familiilor social vulnerabile cu copii în situaţie de risc



