
La data de 20 noiembrie 2019, Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, şef dna Larisa Celac, reprezentant al Guvernului în teritoriu, în comun cu Consiliul raional Floreşti, au desfăşurat o şedinţă de lucru cu primarii unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul unu şi şefii, specialiştii serviciilor publice desconcentrate în raion.
Dl Alim Afonin, vicepreşedintele raionului, în debutul şedinţei a salutat audienţa şi le-a dorit tuturor celor prezenţi succese în activitate. Cu urări de activitate prodigioasă pentru noii primari a venit şi dna Larisa Celac.
Agenda de lucru a fost constituită din mai multe subiecte din diferite domenii.
Cu informaţia despre unele aspecte referitor la elaborarea şi valorificarea bugetelor locale, precum şi termenele de executare, legalitatea lor, a venit în faţa audienţei dna Svetlana Grîu, şef al Direcţiei Finanţe.
Cobzac Ludmila, şef SPCF şi Morgun Mariana, şef SPSPED din cadrul Direcţiei Generale Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei au atenţionat primarii despre unele aspecte privind prestarea serviciilor sociale specializate şi a serviciilor sociale primare persoanelor beneficiare.
Despre activitatea Direcţiei Ocuparea Forţei de Muncă Floreşti, Subdiviziunea Teritorială ANOFM, serviciile oferite, dar şi disponibilitatea de conlucrare cu APL-urile a menţionat dna Irina Gusac, şef al direcţiei.
Activitatea Inspectoratului de Poliţie Floreşti, sectoarele şi specificul acţiunilor întreprinse au fost subiectele expuse de către dnii Gurdiga Valeriu, şef adjunct al SSP şi Vasile Pavlov, ofiţer al SIC de la IP Floreşti.
O temă actuală a fost discutată în cadrul întrunirii referitor la eficientizarea şi problemele în executarea pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii. Dna Grosul Ludmila a îndemnat primarii să fie mai receptivi şi să acorde cît mai multe obiecte sociale din localitate care necesită efectuarea anumitor lucrări.
La corectitudinea în elaborarea actelor normative, respectarea cadrului legal, s-a referit dna Margină Lilia, specialist principal al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat.
Dl Ciorbă Vitalie, şef al Inspecţiei pentru Protecţia Mediului Floreşti, a venit cu atenţionarea privind legalitatea autorizaţiilor defrişării arborilor din intravilanul, extravilanul localităţii, dar şi despre paşaportizarea bazinelor acvatice.
Despre utilitatea acestei întruniri vorbeşte multitudinea problemelor din teritoriu care au fost puse în discuţie şi la care s-a convenit să se găsească soluţii.
Rusu, specialist principal, Serviciul Administraţie Publică















