Atelier de lucru cu managerii şcolari

În data de 29 ianuarie 2020, în sala de şedinţă a Consiliului raional Floreşti,  managerii şcolari din instituţiile de învăţământ  general din raion au fost întruniţi pentru a desfăşura un atelier de lucru cu tema: Activităţi de eficientizare şi debirocratizare în sistemul educaţional din raion.

Şeful Direcției Generale Educație Floreşti, dl Tertea Tudor, a salutat auditoriul şi a purces la agenda atelierului.

La început, dna Pantaz Diana, şef DMCFPC, a prezentat unele aspecte specifice în urma vizitelor de consiliere cu privire la punerea în aplicare a Nomenclatorului tipurilor de documentaţie şcolară şi rapoarte în instituţiile de învăţământ din raion. Dumneaei a remarcat faptul că, în urma monitorizării celor 25 de instituţii educaţionale, s-a constatat că, practic în toate instituţiile vizitate, documentaţia este elaborată şi completată de cadrele didactice, diriginţi şi managerii şcolari în conformitate cu Nomenclatorul. S-au discutat unele aspecte ce necesită remediere.

Apoi, managerii şcolari, fiind ghidaţi de angajații DGE, au lucrat în echipe pe 2 aspecte:

  1. Elaborarea unui format lucrativ de evidenţă a timpului de muncă acceptabil şi funcţional;
  2. Bunele practici privind eficientizarea aictivităţii cadrului didactic, conform Metodologiei privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic.

În cadrul atelierului directorii şi-au împărtăşit din experienţă, au clarificat unele întrebări şi au convenit cum trebuie să realizeze corect şi eficient fişa de repartizare a timpului de muncă a personalului didactic.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *