
Multstimați locuitori ai raionului Florești!
Astăzi, 27 aprilie, consemnăm o sărbătoare deosebită pentru poporul nostru – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova.
Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe data de 27 aprilie 1990, de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ. Acest simbol fundamental al statului exprimă dorinţa poporului moldovenesc de suveranitate, independenţă şi statalitate, precum şi tendința de a parcurge un drum nou, propriu, o cale naţională mai bună. Din aceste considerente este foarte important ca generaţiile tinere să simtă că Republica Moldova este cu adevărat Patria noastră, iar Drapelul este simbolul poporului, buneilor și străbuinelor noștri, a copiilor și neamului nostru, să aibă încredere în viitorul ţării, în posibilitatea de a-şi trăi viaţa aici, în pace şi bunăstare, să promoveze simbolurile ţării, să preţuiască tradiţiile naţionale.
Astăzi celebrăm momente-cheie din viața noastră și din destinul neamului nostru. Steagul țării, fiind arborat pe blocurile administrative, purtat de un sportiv victorios, la depunerea jurămîntului de credință Patriei de către ostași și, nu în ultimul rînd, la toate sărbătorile naționale devine o parte din sufletul nostru, ne trezește sentimente de mîndrie pentru neamul nostru.
Stimați floreșteni!
Cu prilejul Zilei Drapelului de Stat, Vă adresez sincere felicitări și urări de bine, sănătate și bunăstare, dorindu-vă tuturor putere de muncă și energie creatoare în eforturile comune pentru prosperitatea și progresul țării, să ne mîndrim cu Imnul, Drapelul şi Stema ţării, care ne definesc ca națiune şi sunt parte din moştenirea noastră și să facem lucruri bune pentru acest colţi de rai.
Cu deosebit respect,
în numele Consiliului raional Florești,
Ștefan PANIŞ, președintele raionului