Şedinţă de lucru privind implementarea proiectului ,,Apă pentru viaţă în regiunea de Nord: raioanele Floreşti şi Soroca 2”

La data de 15 februarie 2023, în cadrul Consiliului raional Floreşti a fost organizată o şedinţă tehnică de lucru privind executarea lucrărilor de construcţie în cadrul proiectului ,,Apă pentru viaţă în regiunea de Nord: raioanele Floreşti şi Soroca 2”, finanţat din FNDR.

Valoarea contractului de antrepriză constituie 35,47 milioane de lei, contribuția Consiliului Raional Florești fiind de 10%.

Dl Cocîrlă Serghei, director SRL „Polimer Gaz Conducte”, a explicat că din luna iulie 2022 până în prezent a construit aducția și rețelele de apeduct pentru aprovizionarea cu apă potabilă în șase localități rurale din raionul Florești: comuna Iliciovca (satul Iliciovca); comuna Sevirova (satele Sevirova și Ivanovca); comuna Trifănești (satele Trifănești și Alexandrovca) și a extins rețelele de apeduct în comuna Izvoare.

În cadrul şedinţei, preşedintele raionului Floreşti, dl Ștefan Paniş, în calitate de aplicant la acest proiect, a adus la cunoştină dnei Maria Prisacari, director ADR Nord, reprezentanţilor ADR Nord şi tuturor invitaţilor care sunt implicaţi în acest  proces, soluţiile  necesare pentru  lucrările care urmează a fi executate suplimentar, pentru a asigura implementarea cu succes şi a obţine un proiect durabil.

Natalia BOGDAN,

                                                         Şef al Direcţiei Economie şi Atragere a Investiţiilor

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *