Se prelungește concursul pentru ocuparea funcţiei publice temporar vacante de specialist principal al Serviciului Juridic și Resurse Umane în Aparatul Președintelui raionului

Urmare a expirării la data de 17 ianuarie 2024 a termenului de depunere a dosarelor de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de specialist principal al Serviciului Juridic și Resurse Umane în Aparatul Președintelui raionului, și constatării faptului că a fost admis un singur candidat, se prelungește consursul până la data de 29 ianuarie 2024, inclusiv.

Scopul general al funcției: 

Contribuirea la eficientizarea activităţii publice în domeniul juridic și implementarea politicii și procedurilor moderne de lucru cu personalul.

Sarcini de bază:

  1. Contribuirea la eficientizarea activităţii publice în domeniul juridic.
  2. Reprezentarea intereselor Președintelui raionului și Consiliului raional în instanțele de judecată.
  3. Evidenţa datelor şi documentelor cu privire la personal.
  4. Implementarea procedurii de sănătate în muncă a angajaților.
  5. Organizarea procesului de dezvoltare profesională continuă a salariaților din Aparatul Președintelui raionului și subdiviziunile Consiliului raional.

Condiții de bază:

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  • este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
  • are studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în drept;
  • în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 158/2008 sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
  • nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

Condiții specifice pentru participare la concurs:

  1. Minimum 1 an de experiență profesională în domeniul juridic ;
  2. Cunoașterea legislației în domeniu;
  3. Cunoașterea modului de funcționare a unei autorități publice;
  4. Abilități profesionale: lucru cu informația, actele legislative și normative, planificare, organizare, analiză și sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, soluționare de probleme, comunicare, eficiență;
  5. Aptitudini personale: diplomație, seriozitate, responsabilitate, punctualitate, flexibilitate, creativitate, spirit de inițiativă, capacitate de adaptare sporită, tendință spre dezvoltare profesională continuă;
  6. Abilități  aprofundate de utilizare a computerului, imprimantei, scaner-ului, fax-ului;
  7. Cunoștințe de operare la computer cu programele: Word, Excel, Power Point, Internet.

Documente ce urmează a fi prezentate:

  • Formularul de participare la concurs, specificat în anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 201/2009;
  • Copia buletinului de identitate;
  • Copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare;
  • Documente ce atestă experiența profesională (copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative);
  • Certificatul medical despre starea sănătății;
  • Cazierul judiciar.

NOTĂ: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. Certificatul medical, cazierul judiciar și documentele ce atestă experiența profesională pot fi înlocuite cu declarații pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Documentele de participare la concurs urmează a fi depuse personal/prin poştă/prin e-mail până la data de 29 ianuarie 2024, inclusivla adresa: or. Florești, bulevardul Victoriei nr. 2, sediul Consiliului raional Florești, etajul 4, bir. 412. Program: 0800 – 1700.

Persoana responsabilă de oferirea informațiilor suplimentare și de primire a documentelor este dna Tatiana Colibabciuc (secretar al comisiei de concurs).

Date de contact: 0250 2-41-39, e-mail: andriuta09@mail.ru

Bibliografia concursului:

  1. Constituția Republicii Moldova;
  2. Codul administrativ;
  3. Codul muncii;
  4. Codul de procedură civilă;
  5. Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  7. Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală;
  8. Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
  9. Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *