Stimaţi economişti din raionul Florești!
În ultima duminică a lunii septembrie marcăm Ziua Economistului, fapt ce ne oferă un plăcut prilej pentru a vă adresa sincere felicitări, dorindu-vă sănătate, împliniri în plan profesional şi personal.
Apreciem devotamentul şi profesionalismul de care daţi dovadă în activitatea cotidiană, eforturile incontestabile pe care le depuneţi neîncetat pentru realizarea obiectivelor propuse şi suntem ferm convinşi că veţi depune şi în viitor toată străduinţa întru prosperarea economiei și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor raionului nostru.
Stimați angajați ai Direcției Economie și Atragere a Investițiilor!
Respectăm competențele dumneavoastră, dedicația și implicarea de care dați dovadă atunci când analizați cerințele și tendințele locale, când pregătiți evaluarea opțiunilor economice și veniți cu strategii pe termen scurt sau lung, care ne ajută să transformăm obiectivele propuse în realități de care să beneficieze fiecare locuitor al raionului nostru, în așa mod, implementând cu succes sarcinile cu care se confruntă societatea. Conștientizăm că de eficiența muncii dumneavoastră depinde ce succese vom înregistra și cum vom prospera.
Cu ocazia zilei profesionale, venim cu cele mai alese urări de prosperitate, optimism şi realizări remarcabile în domeniul profesional. Vă dorim multă inspiraţie și creativitate. Să activaţi în continuare cu aceeaşi tenacitate şi dăruire de sine.
Cu deosebită gratitudine,
în numele Consiliului raional,
Ștefan PANIȘ,
președintele raionului


