Republica Moldova va trece și în acest an la ora de iarnă. Trecerea se va face în noaptea de sâmbătă, 26 octombrie, spre duminică, 27 octombrie. Acele ceasornicului vor fi date în urmă cu o oră, astfel că ora 4:00 devine ora 3:00. Deci, ultima zi de duminică din luna octombrie va fi cea mai lungă din acest an, având 25 de ore.
Moldova a adoptat trecerea la ora de iarnă din anul 1979, având ca scop optimizarea utilizării luminii naturale și reducerea necesarului de iluminat artificial. Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă se practică în aproximativ 70 de țări, respectând diferențele de fus orar.


