Toată noaptea spre joi, 18 ianuarie în raionul Florești a nins și încă mai ninge abundent la moment. Drumarii nu reușesc în totalitate să dezăpezească toate drumurile, vântul nu este puternic, temperatura aerului -2 grade.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă conducătorilor auto să fie prudenți pe trasee, iar automobilele să fie echipate corespunzător condițiilor meteo dificile. Atunci când pornesc la drum, să aibă rezerve de hrană și apă, haine groase, iar în portbagaj, nisip, lopată și lanțuri pentru anvelope, pentru a putea face față unor situații de urgență. Mai mult, e necesar ca bateria telefonului să fie încărcată, pentru a putea apela după ajutor către serviciile de urgență.
În condițiile în care s-ar putea să se rămână pe traseu, în mașină, pentru mai mult timp, până la venirea ajutoarelor, este recomandat ca motorul să fie pornit și oprit dozat, pentru a preveni intoxicațiile cu gaz de eșapament. Salvatorii și pompierii recomandă cetățenilor să apeleze după ajutor, sunând la Serviciul de Urgență 901, iar înainte de a porni la drum lung, să se informeze de avertizările meteo și de indicațiile autorităților, pentru a preveni situațiile de criză cu pericol pentru viață.
Pentru siguranţa deplasării, Inspectoratul General al Poliției recomandă şoferilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă, totuşi circulă pe drumuri cu probleme, să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.
Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, le recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, deoarece poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a călătorilor.
Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de zăpadă sau polei trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp!
De asemenea, nu uitaţi că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.
Dacă traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, conducătorii auto sunt rugaţi să scoată autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de dezăpezire să intervină.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Pentru a evita cazurile de hipotermie, Poliția îndeamnă cetăţenii:
– când porniți la drum îmbrăcați haine corespunzător vremii;
– evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute;
– pentru prevenirea deshidratării, consumaţi în cantități mai mari, lichide calde (lapte, ceai);
– evitaţi consumul de băuturi alcoolice care favorizează pierderea de căldură din organism;
– nu părăsiţi încăperea dacă aţi consumat o cantitate mai mare de alcool;
– acordaţi primul ajutor persoanelor depistate în stradă în stare inconştientă şi anunţaţi imediat poliţia şi instituţiile de urgenţă.
Pentru a nu avea de suferit, în caz de necesitate, apelați numărul de urgență 112.
Totodată, Inspectoratul General al Poliției informează, că începând cu 17 ianuarie, efective mărite de poliţişti sunt la datorie, pregătiţi să intervină pentru limitarea efectelor vremii de iarnă asupra siguranţei şi fluenţei traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.