Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Profesionale a Asistentului Social

Stimaţi lucrători din sfera protecţiei sociale a populaţiei din raionul Floreşti!

A devenit o frumoasă tradiţie de a consemna anual, în a treia duminică a lunii septembrie sărbătoarea profesională a lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei.

Sfera socială este un compartiment foarte vulnerabil în Republica Moldova, iar din acest punct de vedere persoanele care prestează servicii sociale sunt pilonii pe care se creează încrederea cetăţenilor în puterea statului de a-i susţine.

Stimați angajați în domeniul protecției sociale a  populației din raionul Florești!

Dumneavoastră aţi îmbraţişat cea mai nobilă profesie de a fi alături de oameni, de a-i ajuta şi de a munci pentru bunăstarea lor, de a-i ajuta în momentele cele mai grele cu care se confruntă zi de zi.

Impactul şi implicarea dvoastră în viaţa socială o remarcăm zilnic, prin tot ceea ce faceţi pentru oameni, aducând zilnic speranţă şi bucurii celor defavorizaţi şi neputincioşi, sunteţi un exemplu de forţă morală, de răbdare şi optimism!

În pofida tuturor dificultăţilor pe care le întâmpinaţi în activităţile zilnice, voi, dragi lucrători din domeniul protecţiei sociale, vă faceţi cu demnitate, responsabilitate şi cu multă dăruire datoria, întotdeauna sunteţi receptivi şi generoşi, ştiţi şi reuşiţi să susţineţi speranţa persoanelor în etate, familiilor cu copii în situaţii de risc, familiilor social vulnerabile. Apreciem înalt munca depusă şi vă dorim multă sănătate, respect pe care-l meritaţi din plin, noi forţe şi succese întru sporirea calităţii vieţii persoanelor în etate şi cu dizabilităţi şi noi realizări în activitatea Dumneavoastră.

Ne exprimăm recunoştinţă pentru tot ceea ce faceţi la dezvoltarea gamei largi de servicii şi prestaţii sociale, pentru receptivitatea manifestată zi de zi faţă de persoanele care au nevoie de grijă şi atenţie deosebită.

Vă doresc să vă înconjoare în continuare mereu dragostea celor apropiaţi, respectul, fidelitatea colegilor şi recunoştinţa beneficiarilor.

Cu deosebită considerație,

în numele Consiliului raional,

Ștefan PANIȘ,

preşedintele raionului

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *