Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Naționale a Culturii în Republica Moldova

Stimaţi lucrători ai domeniului culturii din raionul Florești!

În fiecare an, la 15 ianuarie sărbătorim ziua în care s-a născut marele poet al neamului nostru, Mihai Eminescu și tot în această zi consemnăm Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova.

Aceste deosebite evenimente pentru noi îmi oferă prilejul de a felicita toți lucrătorii din domeniul culturii care și-au legat destinele de această distinsă profesie, dorindu-le multe realizări pe tărâmul profesional.

Ziua Naţională a Culturii a fost pusă sub tutela geniului creator al lui Eminescu, deoarece a exprimat cel mai bine capacitatea de creaţie, tradiţiile, istoria şi spiritul poporului nostru.

Interesul față de lectură, în special la copii, și accesul la carte de calitate trebuie sprijinite pe toate căile și la toate nivelurile. Numai prin accesul la cultură și lectură putem schimba mentalități, putem forma generații de oameni cu gândire liberă.

Le mulțumim învățătorilor, pictorilor, scriitorilor, compozitorilor, sculptorilor, muzicienilor și tuturor celor care prin prestația lor zilnică promovează frumosul, bunătatea și unitatea.

Stimaţi promotori ai culturii din raionul Florești!

Vă doresc ca munca Dumneavoastră să aibă parte de succese și apreciere, să aveți perseverență în activitatea zilnică, tărie de caracter în tot ceea ce faceți, activități și gânduri frumoase, să emanați lumina frumosului pentru a Vă realiza visele și năzuințele spre un viitor mai rodnic și bogat.

Cu cele mai alese și distinse gânduri,

Vasile TÎLTU,

Președintele raionului Florești

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *