Seminar informativ destinat producătorilor agricoli din regiune, organizat la data de 18 februarie 2026, în raionul Florești în scopul consolidării capacităților fermierilor și informării acestora privind perspectivele de dezvoltare a sectorului agricol în contextul actual.
Evenimentul a reunit producători agricoli, reprezentanți ai administrației publice locale, specialiști și consultanți în domeniu. Un moment central al seminarului l-a constituit prezentarea susținută de Boicean Boris, profesor cercetător, doctor habilitat în științe agricole, membru corespondent al Academia de Științe a Moldovei.
Distinsul invitat a prezentat tema „Revitalizarea agriculturii în condițiile încălzirii globale”, abordând impactul schimbărilor climatice asupra sectorului agricol, necesitatea adaptării tehnologiilor de cultivare, utilizarea soiurilor rezistente la secetă, gestionarea eficientă a resurselor de apă și implementarea practicilor agricole durabile.
În cadrul intervenției sale, profesorul a subliniat importanța aplicării rezultatelor cercetării științifice în activitatea practică a fermierilor, precum și necesitatea consolidării colaborării dintre mediul academic și producătorii agricoli pentru creșterea rezilienței și competitivității sectorului.
Grigore BALTAG, șef direcție produse de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a informat fermierii privind ținerea și completarea Cărții istoriei câmpului în practica agricolă.
De asemenea, în cadrul seminarului au fost discutate:
- mecanismele de sprijin și oportunitățile de finanțare pentru agricultori;
- modernizarea exploatațiilor agricole prin tehnologii inovatoare;
- măsuri de adaptare la riscurile climatice;
- perspectivele dezvoltării durabile a agriculturii la nivel local.
Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să participe la un dialog constructiv cu specialiștii prezenți.
Seminarul se înscrie în șirul acțiunilor planificate pentru anul 2026, menite să sprijine producătorii agricoli din raionul Florești în procesul de modernizare și adaptare la noile provocări climatice și economice.
Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică










