Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență în perioada sărbătorilor de Sfintele Paști

Secția Situații Excepționale Florești avertizează populațiași despre necesitatea respectării măsurilor esențiale de prevenire a incendiilor și situațiilor de risc în
zilele sărbătorilor de „Sfintele Paști” și „Paștele Blajinilor”.
Având în vedere importanța respectării regulilor de siguranță, Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Florești vine cu recomandări pentru populație.

Oamenii sunt îndemnați să respecte regulile antiincendiare în timpul acțiunilor de igienizare a terenurilor cimitirelor înainte de Paștele Blajinilor.
În acest sens, lucrările de igienizare a mormintelor trebuie să fie organizate în condiții meteorologice favorabile și fără vânt. Aprinderea vegetației uscate și a
gunoiului menajer pe teritoriul cimitirelor și în preajma acestora se interzice.

În vederea evitării izbucnirii focarelor de ardere pe teritoriul cimitirelor, oamenii sunt rugați să nu amplaseze flori și coroanele artificiale în apropiere unor surse de aprindere. Lumânările și tămâia trebuie să fie aprinse cu grijă, fiind plasate în cutii sau candele din material incombustibil și să nu fie lăsate nesupravegheate în preajma surselor ușor inflamabile.
De asemenea, pentru securitatea enoriașilor, în timpul desfășurării serviciilor devine în lăcașele de cult se indică evitarea suprasolicitării circuitelor electrice.
Totodată, responsabilii trebuie să verifice starea tehnică a sobelor și a coșurilor de fum.

Este important ca sobele și coșurile de fum de la biserici și mănăstiri să fie verificate și exploatate conform regulilor de securitate pentru a preveni izbucnirea incendiilor. Bisericile trebui să fie dotate cu mijloace de primă intervenție, iar încăperile trebuie să fie bine aerisite.
Se recomandă evitarea aglomerării de persoane în incinta edificiilor religioase, iar căile de evacuare trebuie să fie deschise și libere pentru a permite evacuarea promptă a enoriașilor în caz de urgență.
Cetățenii sunt rugați să nu blocheze căile de acces cu mijloacele personale de transport, pentru a asigura accesul liber al serviciilor de urgență în cazul producerii unei situații de risc.

Secția Situații Excepționale Florești îndeamnă cetățenii să fie responsabili de propria viață și a celor din jur, iar în caz de situații excepționale să apeleze Serviciul de urgență 112!

Secția Situații Excepționale Florești

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *