Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Economistului

Stimați colegi!

 Ziua profesională a economistului, marcată în ultima duminică a lunii septembrie, îmi oferă un prilej în plus de a-mi exprima gratitudinea și înaltele considerente  pentru profesionalismul și abnegația dumneavoastră demonstrate în activitatea cotidiană prin elaborarea, promovarea și implementarea strategiilor și programelor de dezvoltare a economiei naționale.

Economiștii reprezintă o verigă importantă ce pune în mișcare mecanismul de funcționare a statului.  Multitudinea şi caracterul complex al sarcinilor şi obiectivelor din domeniul economic, importanța primordială pe care o are economia într-un stat, stabilește noi exigențe şi solicită eforturi considerabile ale profesioniștilor din acest domeniu.

Desigur, sunt momente când nu ne reușește realizarea unor obiective din prima, dar datele statistice și, mai important, starea reală a lucrurilor, ne demonstrează că datorită eforturilor comune am reușit să mișcăm lucrurile din loc, să începem schimbarea pe toate dimensiunile și sectoarele economiei naționale. Da, până la obținerea rezultatelor scontate mai avem de muncit, dar sunt sigură că datorită capacităților dumneavoastră profesionale, spiritului de echipă  și dorinței de a schimba situația din Republica Moldova, vom reuși să realizăm toate obiectivele care stau în fața noastră.

În această zi deosebită, suntem alături de dumneavoastră, dorindu-vă sănătate, viață îndelungată, bunăstare, noi realizări în domeniul căruia vă consacrați viața, fericire, noroc şi prosperitate.

Cu respect,

 Natalia Bogdan,

Șef, Direcția Economie și Atragere a Investițiilor

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *