Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Lucrătorului Justiției în Republica Moldova

Stimați lucrători din domeniul justiției, stimați judecători, procurori, avocați și notari din raionul Florești!

Tradițional, la 19 octombrie, marcăm Ziua lucrătorului Justiției în Republica Moldova.

Acest eveniment constituie un prilej frumos de a ne exprima respectul și aprecierea față de angajații din sistemul judiciar al raionului Florești pentru aportul adus la promovarea valorilor unei societăți democratice.

Cuvinte de recunoștință adresăm veteranilor acestui domeniu, care au făcut cu cinste datoria și care reprezintă pentru generațiile actuale exemple demne de urmat.

Viitorilor procurori, juriști, judecători, care sunt în formare, le dorim implicare cât mai activă în procesul de studiere cu abnegație și multă încredere, iar cunoștințele de calitate să le poată aplica corect în exercitarea activității profesionale de viitor.

Cu deosebită gratitudine, adresez tuturor lucrătorilor din domeniul justiţiei din raionul Florești urări de sănătate, optimism, împliniri pe plan profesional şi personal, succese şi realizări în muncă.

Vă dorim perseverenţă, dedicaţie şi respect pentru oameni, iar eforturile depuse să aibă drept rezultat zidirea unui sistem de justiţie independent, performant şi credibil.

Cu cele mai alese și distinse gânduri,

Vasile TÎLTU,

Președintele raionului Florești

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *