Consolidarea integrității instituționale – o prioritate pentru administrația publică locală

La data de 26 februarie 2026, în cadrul Consiliului raional Florești, s-a desfășurat atelierul „Avertizorii de integritate la nivel local: de la aspecte teoretice, la spețe practice”, organizat în parteneriat cu Transparency International – Moldova.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale și specialiști din domeniu, având drept scop consolidarea mecanismelor de protecție a avertizorilor de integritate și eficientizarea proceselor interne de raportare a neregulilor.

În cadrul sesiunilor au fost abordate prevederile Legii nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate, obligațiile autorităților publice locale, canalele de raportare, precum și măsurile de protecție împotriva represaliilor.

Atelierul a inclus și un exercițiu practic, axat pe gestionarea corectă a unei sesizări interne și îmbunătățirea mecanismelor instituționale.

Consiliul raional Florești își reafirmă angajamentul pentru promovarea transparenței, responsabilității și unei culturi instituționale bazate pe integritate.

Secția Juridică, Resurse Umane și Administrație Publică

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *