Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei bibliotecarului

Mult stimați bibliotecari din raionul Florești!

Vă adresăm sincere felicitări cu prilejul Zilei Profesionale a Bibliotecarului.

Dumneavoastră sunteți cei ce ne oferă un refugiu în această lume aflată într‑o atât de rapidă și profundă schimbare, unde omul se confruntă cu provocări multiple, care îl fac să‑și pună întrebări. Sunteți exploratori curajoși și curioși, care descoperă și construiesc o lume nouă a bibliotecilor în viteza cu care se produc schimbările, căci nu e timp să se instaleze obișnuința, care adeseori relaxează vigilența și creează iluzia de funcționalitate.

Astăzi sunteți în proces de evoluție care generează inspirație și inovație. În acest context vă doresc să vă bucurați mereu de lumina speranței, de stima tuturor celor care vă inconjoară. Să vă desfășurați eficient activitatea profesională, cu bună înțelegere, putere de muncă, realizări și împliniri în toate. Să fiți întodeauna ghidați de carte, să vă îndreptați destinul profesional spre deschiderea noilor orizonturi intelectuale, să fiți un model de rezistență umană, statornicie prin vreme, să aveți parte de sănătate, prosperitate, pace, linște și armonie în familie. O meritați din plin, căci sunteți acea oază nemărginită de lumină și înțelepciune, generatori permanenți de energie și creativitate.

Cu deosebită considerație,

în numele Consiliului raional,

Ștefan PANIȘ,

preşedintele raionului

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *