Mesaj de felicitare cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști

Stimați locuitori ai raionului Florești!

Învierea Domnului Iisus Hristos, cea mai luminoasă sărbătoare a omenirii, este sărbătoarea noastră de suflet în această viață plină de zbucium și griji, căci avem nevoie de a ne întări credința creștină, speranța într-un viitor mai bun și mai avem nevoie de iertare.

Sfintele Sărbători de Paști ne reamintesc să fim mai buni, mai înțelegători și mai înţelepţi, să ne bucurăm de prezența duhovnicească a celor dragi şi apropiaţi, să ne adunăm în familii, căci doar credinţa ne face mai puternici şi ne uneşte. 

Stimați floreșteni!

În bucuria sărbătorilor, vă îndemn să fim uniți să nu uităm de cei care au nevoie de ajutorul nostru, întrucât Sfintele Paști este sărbătoarea biruinței vieții asupra morții și a bucuriei asupra întristării, ea ne cheamă să oferim celor din jurul nostru iubire milostivă, pace și bucurie, mai ales celor orfani, bolnavi, săraci, îndoliați și singuri. Numai așa putem să fim mai buni şi să avem încredere că Sfânta zi a Învierii Domnului este o stea călăuzitoare în lucruri bune și intenții frumoase.

Vă doresc linişte, pace şi fericirea de a petrece împreună aceste clipe magice. Domnul să vă lumineze calea, iar făclia iubirii să nu vă dispară niciodată din suflet.

Bucuria nespusă a Învierii Domnului să sălăşluiască în familii, să reverse asupra noastră belşug de bucurii și să vă aducă bunăvoință și binecuvântare la toate gândurile și faptele bune.

Să aveți parte de minuni și să prețuiți momentele frumoase alături de cei dragi.

Cu deosebită gratitudine,

în numele Consiliului raional,

Ștefan PANIȘ,

preşedintele raionului

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *