Stimaţi floreșteni!
Anul acesta marcăm cea de-a 78-a aniversare de la Ziua Victoriei din 1945 şi astăzi onorâm inimile curajoase care au murit în lupte în cel de-al doilea Război Mondial.
E semnificativ faptul că în această zi marcăm și Ziua Europei și omagiem Comunitatea europeană, care s-a format prin unirea naţiunilor şi a oamenilor, având un obiectiv comun: de a învinge fascismul și de a forma o comunitate de interese paşnice.
Ziua de 9 mai va rămâne mereu în memorie ca o sărbătoare a eroismului și nemuririi ostașilor ce au luptat pentru neam, pentru ţară, pentru pace. Este o zi specială când toate generațiile își exprimă recunoștința față de veteranii celui de-al doilea Război Mondial, care, spre regret, în fiecare an rămân tot mai puţini. Ei se sting, dar faptele de eroism, sacrificiile şi curajul lor, care au fost decisive pentru obţinerea Victoriei, rămân vii peste ani.
„Eroii neamului nu pier niciodată.
Îşi au veşnicia în fiecare piatră.
În pământul care, adesea-l frământăm,
În aerul curat, pe care-l respirăm.” (Dumitru Delcă)
Stimați floreșteni!
Numeroasele vieți omenești distruse de război nu ne pot lăsa indiferenţi, făcându-ne să conştientizăm atât consecinţele devastatoare ale acelei conflagraţii mondiale, cât şi necesitatea evitării unor astfel de conflicte pe viitor.
Țara noastră a plătit un preţ greu pentru realizarea Victoriei. Sacrificiul şi durerea au fost enorme. Zeci de mii de suflete, destine, planuri de viitor şi speranţe au fost înăbuşite de negura războiului. Memoria acelei perioade dramatice este întipărită în soarta multor familii, în inimile buneilor şi străbuneilor noştri şi reprezintă o lecţiile dură, scrisă cu sânge.
Să plecăm fruntea în faţa sacrificiului celor care au luptat pentru acest pământ străbun, în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă, care au ţinut piept duşmanului, dar și în fața celor care au contribuit la făurirea Victoriei comune în spatele frontului, care au reuşit să supravieţuiască în acele timpuri grele.
În memoria lor, noi trebuie să păstrăm pacea pe pământ.
Slăvită fie în veci fapta lor nemuritoare !
Cu mult respect,
în numele Consiliului raional,
Ştefan PANIȘ,
Preşedinte al raionului


