Stimați silvicultori din raionul Florești!
Vă adresez sincere felicitări cu prilejul sărbătorii Dumneavoastră profesionale pe care o consemnați, tradițional, în a treia sâmbătă a lunii septembrie.
Fiind, de-a dreptul, apărătorii naturii, Dumneavoastră, stimați silvicultori, îi ocrotiți măreția prin munca ce o depuneți: protejând, dezvoltând și administrând patrimoniul național și forestier.
Meditând asupra rolului și aportului fiecărui lucrător la conservarea și ameliorarea fondului forestier, îmi exprim recunoștința profundă pentru contribuţia pe care o aduceţi în administrarea şi gospodărirea pădurilor din raion, pentru dedicație, și profesionalism. Zeci de hectare de pădure sunt îngrijite și protejate de dumneavoastră cu dragoste şi stimă faţă de acest patrimoniu, astfel frumusețea și bogăția naturii fiind păstrate pentru generațiile viitoare.
Stimați silvicultori!
Vă îndemn să elaborați și implementați politici eficiente în domeniul silvic, proiecte și programe pentru a proteja și dezvolta fondul forestier, flora și fauna și pentru a le transmite, mai bogate, mai frumoase și mai sănătoase, copiilor și nepoților noștri.
Cu deosebită gratitudine,
Vasile TÎLTU,
Președintele raionului Florești


