Anual, la 3 decembrie, consemnăm Ziua internațională a persoanelor cu dezabilități. Instituită în 1992 prin rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, aceasta zi are scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă semenii noștri cu nevoi speciale, de a ne face mai responsabili față de cei mai triști ca noi, de a ne sensibiliza pentru a deveni mai empatici și mai grijulii.
Menționăm că societatea noastră depune eforturi pentru respectarea drepturilor și libertăților persoanelor cu nevoi speciale, astfel contribuind la făurirea unui viitor bazat pe egalitate și demnitate umană.
Cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor cu dezabilități, exprim sentimente de profundă admirație pentru curajul, înțelepciunea, dăruirea de sine, răbdarea și optimismul persoanelor cu nevoi speciale din raionul nostru, care, în pofida tuturor greutăților, sunt exemplu de bun simț și verticalitate pentru ceilalți. Realizările lor sunt dovada unor calități spirituale deosebite, a unei voințe puternice și a iubirii față de tot ce este frumos în lume.
Astăzi vă adresez cele mai alese urări de bine și doresc tuturor multă sănătate, prosperare, liniște sufletească și speranțe împlinite.
Cu deosebit respect,
Vasile TÎLTU,
Președintele raionului Florești


